miercuri, 9 februarie 2011

7.

Ada Milea şi Bobo Burlăcianu, unul din membrii trupei Fără Zahăr, tocmai au confirmat faptul că pe 1 aprilie vor susţine un concert în Timişoara.

Vineri, 1 aprilie, de la ora 21.00, în Daos club, vor fi prezenţi Ada Milea şi Bobo Burlăcianu. Cei doi vor pune în scenă un concert-teatru, cu personaje ca şi Quijote, Sancho, ai lui Cervantes, dar şi Kovaliov al lui Gogol. Timişorenii care au văzut un spectacol marca Ada Milea, ştiu la ce să se aştepte, însă cei care nu au fost vreodată la un concert de-al ei, ar trebui să ştie că vor râde mult, iar piesele ei sunt foarte diferite de ceea ce înseamnă folkul.
Ada Milea a început o colaborare cu Bobo, încă din 2005, când aventurile lui Quijote au fost interpretate, într-o manieră nemaiîntâlnită până atunci.


marți, 8 februarie 2011

6.

Ţapinarii ajung în Timişoara, pe 11 februarie, cu obişnuitul lor concert Anti Valentine's Day.

În timp ce toată lumea se pregăteşte intens pentru ziua Sfântului Valentin, trupa Ţapinarii se pregăteşte să pornească prin ţară, cu singurul turneu al formaţiei, Săptămâna Anti Valentine's Day. Cosmin Covei şi Adrian Tănase, membrii trupei, şi-au propus pentru anul acesta să ajungă în 6 oraşe, printre care se află şi Timişoara. Ei vor susţine un concert într-un pub din Piaţa Unirii, mai exact, în Bunker, de la ora 21.00, în data de 11 februarie.
Piese de dragoste vor fi cântate, precum: Eşti frumoasă, Dinţi cu tesla, Unde eşti, Cugetare, dar şi alte piese din repertoriul lor.
Ţapinarii sunt: Adrian Tănase - vocea suavă şi chitară -, şi Cosmin Covei - voce gravă - şi sunt singura trupă de folk alternativ care au început să militeze împotriva zilei de 14 februarie.

5.

Românii îi vor putea vedea pe cei de la Scorpions, pentru ultima dată, în 9 iunie 2011, la Bucureşti.

Formaţia Scorpions va pleca într-un turneu, iar Bucureşti este inclus printre oraşele în care germanii vor poposi pentru ultima dată. Concertul face parte din turneul de adio al legendarei trupe, iar până la sfârşitul săptămânii un comunicat oficial va fi emis cu toate informaţiile necesare.
Scorpions este trupa germană, care a scos nenumărate piese, acum consacrate, precum Wind Of Change sau Still Loving you.
Anul trecut, solistul, Kalus Meine, a fost diagnosticat cu laringită, iar la sugestia doctorilor, a făcut o pauză de o săptămână, anulând o parte din concertele programate pentru luna octombrie.

marți, 1 februarie 2011

4.

Ceainăria librăriei Cărtureşti, găzduieşte timp de trei săptămâni, expoziţia Răvaşe, a Dacianei Cuc.

Timişorenii sunt invitaţi miercuri, 2 februarie, de la orele 19.00, în ceainăria librăriei Cărtureşti de pe strada Mercy, la o expoziţie de bijuterii. Acestea sunt create de Daciana Cuc, care a reprezentat România la Praga, în cadrul "Nopţii Muzeelor". Accesoriile sunt produse unicat, în componenţa lor intră şi elementul ce dă titlul expoziţiei, răvaşul.
Bijuteriile-răvaş pot fi văzute începând din data de 2 februarie, de la ora 19, expoziţia fiind deschisa publicului larg până pe 23 februarie.

luni, 31 ianuarie 2011

3.

În prima săptămână a lunii februarie, se vor pune în vânzare biletele la unul din cele mai aşteptate concerte: Bon Jovi.

Conform site-ului www.bonjovi.com, concertul, care face parte din turneul The Circle Tour, va avea loc pe 10 iulie, în Bucureşti. Biletele vor putea fi achiziţionate din data de 1 februarie, doar de către membrii fan-clubului Bon Jovi din România, iar pentru publicul larg vor fi puse în vânzare, 3 zile mai târziu, pe 4 februarie.
Turneul faimoasei trupe, include 30 de ţări şi 135 de concerte. România se numără printre cele 30 de ţări, însă niciun organizator de evenimente, de la noi, nu a confirmat posibilitatea organizării acestui spectacol.

vineri, 28 ianuarie 2011

2.

Cărtureşti găzduieşte în ultima zi din această lună, lansarea unui "Fals tratat de cinema românesc", Pseudokinematikos.

Autorul cărţii, profesorul, Marian Rădulescu, va întreţine o discuţie cu pasionaţii de carte şi de film.
Această carte pleacă de la premisa: "Gusturile se educă, abia mai apoi se discută". "Pseudokinematikos. Fals tratat de cinema românesc" vorbeşte pentru acei oameni care nu văd dincolo de aparenţe.Cartea este mai degrabă o culegere de cronici ale unor filme, precum: Nunta de Piatră, Pas în doi, Concurs, Meandre şi multe altele.
Lansarea va avea loc de la ora 19.00, pe strada Mercy, nr 7, iar alaturi de autor, vor fi prezenti Cornel Ungureanu, Lucian Ionica si Lucian Mircu.

miercuri, 26 ianuarie 2011

1

Facebook este locul unde se discuta problemele administrative ale Timisoarei.
presedintele PNL Timis, Nicolae Robu, invita timisorenii la dezbateri pe tema finantarii echipei Poli Timisoara. acesta a cerut Consiliului Local Timisoara si Consiliului Judetean Timis alocarea bugetului de 2.7 milioane de euro pentru echipa alb-violet. Robu a organizat o dezbatere pe aceasta tema pe pagina personala de facebook, vrand sa stie daca cetatenii Timisoarei sunt de acord cu aceasta finantare. Parerile lor sunt impartite, unii nu vor ca din banii publici sa fie alocata aceasta suma, sfatuind conducerea clubului sa caute un alt investitor. Hotararea a fost luata pe criteriul majoritatea decide, concluzia fiind favorabila echipei Poli Timisoara, alb violetii au bugetul asigurat pe anul 2011.